Joc-tenis este un joc de masa (joc de societate) pentru 2 sau 4 jucatori publicat in 1985 de CentroCoop si tiparit de Intreprinderea Poligrafica “Banat” din Timisoara. Jocul se adresa copiilor intre 7 si 16 ani si simula, dupa cum v-ati dat seama, un meci de tenis.
Joc-tenis continea:
– o tabla de joc;
– un zar;
– un puc-minge;
– 4 pioni;
– o tabela de marcaj pentru puncte, jocuri (game-uri) si seturi.
Tabla de joc imita campul de tenis.
Cum se joaca
Jocul incepe cu prima lovitura a mingii din marginea terenului. Pe rand, fiecare jucator da cu zarul si in functie de rezultat muta pionul propriu, sau pierde puncte.
Daca un jucator da 2, 4 sau 6, atunci va muta pionul conform sagetilor inscrise pe tabla de joc. Daca da 1, 3 sau 5 se va considera fault, iar echipa adversa primeste 15 puncte.
Scopul jocului este sa castigi cat mai multe seturi, la fel ca in tenisul real.