Incepand cu data de 18 ianuarie 2013, impreuna cu Simona, am fost timp de doua saptamani in capitala Austriei, Viena.
Asa cum mi-am planificat din tara, la cateva zile dupa ce am ajuns, am verificat internetul si am gasit ceva informatii despre trei magazine de board games pe care le-am si vizitat, reusind sa discut cu cei de acolo si sa fac cateva poze.
Pentru inceput, in postul de astazi, va voi da cateva informatii despre SPIEL RAUM, cel mai important comerciant vienez in materie de Magic: The Gathering si Yu-Gi-Oh.
SPIEL RAUM se poate vizita la adresa Otto Bauer Gasse 17, accesul pe aceasta straduta facand-se din binecunoscuta Mariahilfer Strasse, iar ca mijloc de transport puteti folosi autobuzul 13A ce are statie la doua minute de magazin. Nu uitati insa ca SPIEL RAUM detine o reprezentanta si in Salzburg, Austria.
Asa cum am spus, SPIEL RAUM se ocupa exclusiv de Magic: The Gathering si Yu-Gi-Oh, clientii putand achizitiona atat carti aferente celor doua jocuri, cat si accesorii, dar pot lua parte si la concursurile organizate in aceasta locatie.
Locatia este generoasa, cu personal bine pregatit si primitor, insa daca va place linistea atunci cand luati parte la o masa de joc sau pur si simplu in timp ce va alegeti produsele dorite, SPIEL RAUM este foarte “galagios”. Magazinul comercializeaza bauturi racoritoare, iar in cazul in care va este foame, accesul cu mancare din exterior este permis.
Mergand pe premiza ca o poza face cat o mie de cuvinte, va las sa va delectati cu ceva material foto de la fata locului.