Sergiu Bolog ne-a trimis regulamentul tradus in limba romana pentru jocul de societate Glen More si poate fi descarcat din sectiunea de Regulamente sau de aici.

In Glen More jucatorii sunt conducatori ai unor clanuri scotiene ce vor sa-si extinda teritoriul. Fie ca incerci sa obtii o noua pasune pentru oile si vacile tale sau pentru cultivarea cerealelor, care intra, cel mai adesea, in productia de whisky, fie ca iti vinzi bunurile pe diverse piete sau investesti in cultivarea terenurilor speciale, intotdeauna se va pune problema luarii deciziei corecte la momentul potrivit.

Glen More are un mecanism interesant de stabilire a urmatorului jucator. Alegerea unei piese nu numai ca va influenta actiunile pe care le poti face, dar va determina cand vei juca urmatoarea runda si cate runde mai ai pana la sfarsitul jocului. Insa, pentru a fi o capetenie de succes, sa joci prea multe runde nu este intotdeauna cea mai buna strategie!

Glen More este un joc de complexitate medie, se poate juca in 2-5 jucatori si dureaza aproximativ 60 de minute. O prezentare video a jocului gasiti aici.