Acum ceva timp a aparut o discutie pe forumul de la boardgames.ro, discutie ce a aprins un pic spiritele. Discutia era despre gasirea unei locatii de joc, unde sa se poata strange pasionatii de boardgames si mai ales sa se promoveze acest curent in Romania. Cu aceasta ocazie mi-am adus aminte de poza de mai jos:

Poza a fost facuta in Houston, Texas, anul 2010, in fabrica de bere Saint Arnold Brewing Company. Mai multe detalii despre fabrica respectiva si istoria ei puteti afla de aici, nu are rost sa va povestesc eu.
De ce mi-am amintit de aceasta poza? Pentru ca dupa cum v-ati dat seama, cei patru, asezati pe podea joaca Risk, editia revizuita 2008. Eu am presupus gresit ca era un tur organizat de vizitare al fabricii si cei 4 se plictiseau si au scos Risk-ul. Gresit!!!

L-am intrebat pe Adrian Chelmec, bun prieten si cel care a avut ocazia sa faca aceasta poza. Am ramas placut surprins sa aflu ca nu era un tur organizat, este o sala de mese in incinta fabricii in care omul vine acolo in loc sa mearga in parc la gratar, unde toti faceau cate ceva, mai putin sa se imbete.

Ce poti sa mai zici cand afli asa ceva? Ma gandesc la localurile/pub-urile/cafenele de la noi, care atunci cand le intrebi daca poti sa stai cu niste prieteni si sa joci un boardgame, iti iau fie taxa, fie au niste preturi exorbitante. Sa nu mai amintesc de faptul ca nu exista local/pub/cafenea care sa nu fi gazduit un astfel de eveniment si sa nu aibe parte de promovare on-line de la cei care au participat.

Consider ca pana cand la noi nu vor exista astfel de locatii, care sa puna in mod gratuit spatii de joc, o sa mai treaca ceva timp si nu cred ca eu voi mai apuca acea zi in Romania. Sper sa ma insel si sa citesc peste 2-3 ani acest post si sa zic: “Vezi ma, ai vorbit de rau Romania, uite ca te-ai inselat!”

Daca vreti sa faceti un tur virtual al fabricii de bere, il puteti face aici multumita prietenului Adrian Chelmec, mare pasionat de fotografie printre multe altele.