Realizat de designerul Matt Tolman, Undermining este un joc de societate pentru 2-5 jucatori in care trebuie sa sapi pentru resurse pe o planeta extraterestra.
In boardgame-ul Undermining, jucatorii trebuie sa ia cele mai bune decizii pentru a duce la bun sfarsit ce si-au propus pe termen scurt, cum ar fi castigarea unor resurse mai speciale, alaturi de telurile pe termen lung, cum ar fi imbunatatirea vehiculelor miniere si indeplinirea contractelor.
Jocul presupune sa castigi StarBucks (un fel de dolari intergalactici), jucatorul care reuseste sa adune cei mai multi fiind castigator. Pentru a castiga StarBucks, jucatorii vor incheia contracte pentru anumite resurse, dar pot castiga StarBucks si pentru upgrade-ul vehiculelor, daca au resurse la sfarsitul jocului sau daca vor gasi tehnologie extraterestra.
Imbunatatind vehiculele miniere sau UMVee-urile vei obtine abilitati speciale permanente ce se vor dovedi foarte folositoare daca sunt utilizate inteligent. Alegerea upgrade-urilor ce se potrivesc strategiei tale este esentiala pentru a juca bine. Undermining este un joc extrem de interactiv unde actiunile jucatorilor impacteaza actiunile viitoare ale adversarilor. Competitia pentru resurse este acerba. Folosirea spatiilor de tunel deschise sau blocarea acestora este de asemenea importanta. Jucatorii se pot muta prin alte UMVee-uri, cu un cost de energie, managementul bateriilor insemnand o alta parte importanta din joc.
Undermining vine cu o tabla de joc dubla, interactiunea dintre jucatori fiind diferita in functie de partea folosita. Cu o asezare aleatoare a resurselor, diferite strategii si bonusuri ce pot fi obtinute prin upgrade-ul UMVee-urilor, calendarul contractelor pentru diferite resurse, un joc de Undermining este diferit de fiecare data.
Undermining contine:
– o tabla de joc dubla;
– 5 table de joc individuale pentru UMVee-uri;
– carti Contract;
– jetoane Starbuck;
– jetoane de echipament;
– carti Alien Tech;
– jetoane Debris (Gresie);
– cuburi de lemn ce reprezinta Bateriile;
– 5 piese de plastic sub forma UMVee-uri.
Undermining are o durata de joc estimata de 45-60 de minute si va fi lansat in aceasta vara.