Atunci cand ma pun la masa de joc alaturi de adversari, incep jocul cu dorinta de a castiga acel joc. Dupa cum stiti din numeroasele povestiri de pe blog, rareori se intampla sa si castig. A nu se confunda “dorinta de a castiga un joc” cu “daca nu castig partida asta, fac urat si nu mai joc”.
Pe parcursul partidei, in functie de cat de bine ma descurc sau nu, aceasta dorinta se amplifica sau scade, dar niciodata nu joc doar asa, sa mut piesele, cartile si sa scap mai repede. Nu! M-am pus la masa de joc, il duc pana la capat, indiferent de rezultat. (Excludem jocurile in care e clar cine va castiga si decidem toti ca nu are rost sa mai continuam…)
Cum cele mai multe jocuri le-am jucat impreuna cu Oitza Neagra (doar d’asta am si fost de acord cu “la bine si la joc”, ceva de genul 😀 ), de multe ori am impresia ca joaca doar impotriva mea si ca tot ce face are ca scop principal iesirea mea pe locurile fruntase, dar de la coada la cap…
De exemplu, in jocurile de Risk, oriunde ma pun eu, vine si ea langa!!! Normal, primele batalii vor fi cu mine, doar nu scap eu asa usor… La fel, la cele 2 jocuri de Trajan de saptamana trecuta, mi-a suflat de fiecare data jetoanele de bonus, pierzand astfel bunatate de puncte ce ma puteau duce mai in fata …
Qwirkle??? Nu stiu cum se face, dar aproape mereu cand ma pregatesc sa inchid o linie si sa iau 6 puncte bonus, completeaza ea repede si imi sterge imediat zambetul perfid de pe fata!!!
Hmm…oare sunt eu paranoic sau se intampla si la voi in cuplu???