Trading card games (TCG) sau Collectible Card Games (CCG) cum mai sunt numite, reprezinta un joc de strategie jucat cu seturi speciale de carti. In timp ce schimbul de carti este folosit de mai multa vreme, TCG aduce ceva nou acestei activitati combinand dorinta de a colectiona cu jocul de strategie. Primul astfel de joc, specializat pe colectionarea de carti, a fost The Base Ball Card Game produs de compania The Allegheny Card. Viziunea moderna a acestui tip de joc a aparut insa odata cu Magic: The Gathering, joc creat de Richard Garfield si publicat de Wizards of the Coast in 1993.

Modul de joc

Fiecare sistem de joc TCG (Trading Card Game) are un set fundamental de reguli care descriu obiectivul jucatorului, tipurile de carti folosite in joc si regulile de baza pe care se bazeaza interactiunea dintre jucatori si cartile acestora. Fiecare carte va avea in partea de jos un text care va explica efectul specific al cartii in joc. De asemenea, ele reprezinta si un element specific care este derivat din tipul jocului sau tema acestuia. Cartile sunt ilustrate si denumite dupa aceste elemente sursa si functia in joc a cartii poate avea o legatura cu acest subiect. De exemplu, Magic: The Gathering este un joc bazat pe o tema fantastica, foarte multe carti ilustrand creaturi magice sau vraji. In joc, un dragon poate fi ilustrat ca o bestie reptiliana, care ar putea avea abilitatea de a zbura, putand avea statistici formidabile comparativ cu alte carti ce ilustreaza creaturi mai mici. Majoritatea jocurilor TCG sunt proiectate dupa un sistem bazat pe resurse in care jocul poate fi controlat.

Frecvent, cartile care compun pachetul unui jucator sunt considerate a fi resurse, iar frecventa cu care cartile sunt mutate din pachet in mana sau pe camp, este atent controlata. Puterea relativa a unei carti este de obicei echilibrata de numarul sau tipul de resurse de care este nevoie pentru a se putea folosi acea carte, folosirea acesteia putand fi determinata de cartile care sunt puse sau scoase din joc. Resursele pot sa fie carti in sine sau alte tipuri de indicatori.(Exemplu: jetoane,simboluri adaugate pe carti,altele).

Jucatorii isi aleg un set de carti ce va compune pachetul lor, acestea fiind alese din numarul total de carti disponibile din acel joc. TCG este diferit de jocurile traditionale de carti cum este Poker-ul sau UNO, unde continutul pachetului este limitat si predeterminat. Acest lucru ii permite unui jucator de TCG sa isi personalizeze pachetul in asa fel incat sa se foloseasca de efectele favorabile ale cartilor si de relatia dintre ele, cat si de statisticile care implica acele carti.

In timpul unui joc, jucatorii joaca de obicei pe ture. Ordinea si numele pasilor ce trebuie urmati in fiecare tura difera de la un tip de joc la altul, dar sunt cateva care raman neschimbate:

– Pregatirea: Pregateste cartile aflate in joc pentru noua runda.
– Tragerea cartilor: Necesar pentru a avea carti de folosit.
– Folosirea cartilor: Folosirea cartilor din mana pentru a interactiona cu jocul.
– Conflictul: Metoda primara de a castiga in majoritatea jocurilor (batalia este o tema foarte populara).
– Decartarea cartilor: Decartarea cartilor pana la limita maxima de carti pe care un jucator o poate avea in mana.

Distributia

Cartile din TCG sunt produse in diferite tipuri de raritati, clasificate de obicei in carti comune, necomune si rare. Unele jocuri folosesc alternative sau denumiri aditionale pentru nivelele mai mari, cum ar fi super-, ultra-, sau altele. Carti speciale pot fi de asemenea disponibile doar prin intermediul unor promotii, evenimente sau cumpararea unor materiale aditionale. Ideea de raritate din TCG imprumuta anumite caracteristici din alte jocuri de colectie, cum ar fi cele de baseball, diferenta din TCG fiind aceea ca nivelul de raritate denota importanta pe care o are o carte in joc, puterea acesteia. In general, puterea variaza odata cu raritatea. O carte puternica a carei efecte au fost subestimate de creatorul jocului ar putea sa creasca in raritate datorita acelor efecte; in editiile mai noi ale jocului, nivelul de raritate a unei astfel de carti ar putea sa creasca pentru a-i reduce disponibilitatea in randul jucatorilor. O astfel de carte ar putea chiar sa fie eliminata in totalitate din urmatoarea editie, pentru a-i limita chiar mai mult disponibilitatea si efectele sale asupra jocului. Majoritatea cartilor de colectie sunt distribuite in pachete sigilate continand un subset de carti disponibile.

Cateva dintre cele mai comune forme de distributie sunt:

– Set pentru incepatori: acesta este un pachet introductiv care contine destule carti pentru doi jucatori si include informatii instructionale pentru acel joc. Pentru a accelera procesul de invatare, continutul pachetului este proiectat si fixat de obicei in jurul unei teme, astfel ca noii jucatori sa poata juca cat mai repede.
– Pachetul incepator sau de turneu: acesta contine destule carti (de obicei 40 sau mai multe) pentru un singur jucator. De obicei contine o selectie de carti la intamplare, dar cu cateva elemente de baza asa incat sa poate fi jucat de la inceput.
– Pachetul tematic: majoritatea TGC-urilor sunt create cu teme, strategii si abilitati diferite. Un pachet tematic este compus in principal din carti care merg impreuna si nu sunt alese la intamplare.
– Boostere: aceasta metoda de distribuire este foarte similara cartilor de colectie (ce nu fac parte din vreun joc), astfel incat pachetele contin o selectie la intamplare intre 5 si 15 carti.

Licenta

In timp ce temele jocurilor sunt cateodata bazate pe idei proprii si originale, in majoritatea cazurilor jocurile se folosesc de personaje sau lumi deja existente. In cazul in care compania care produce jocul detine drepturile lumilor si a desenelor jocului, atunci jocul este proprietarul jocului. Daca o alta entitate detine personajele si/sau lumile, atunci jocul este licentiat de acea companie. Orice fel de intelegere asupra licentei are o data de inceput si o data de sfarsit, facand astfel posibilitatea ca licenta sa expire sau sa treaca de la o firma la alta in timp.

Avantajele detinerii unei licente asupra unui joc de carti coletionabile sunt:

– Access automat asupra caracterelor existente,conceptelor existente si asupra graficii.
– Numele de recunoastere si ideea primara de constructie.
– Unirea campaniilor de promovare dintre cele doua companii implicate.

Dezavantajele includ:

– Reducerea profitului datorita costului asupra licentei.
– Potentiala pierdere dupa un timp, facand prelungirile imposibile.

Un exemplu de joc cu licenta este Buffy the Vampire Slayer Collectible Card Game de la Score Entertainment, bazat pe serialul TV omonim. Desi acest titlu ar fi putut sa aiba success financiar, Score Entertainment a pierdut licenta asupra jocului de carti in Ianuarie 2004, iar prdocutia a fost incheiata prematur. Asta a prevenit firma sa introduca jocul si pe piata Marea Britania, ca si cu Dragon Ball Z Trading Card Game, desi acest lucru nu impiedica persoanele cu resurse financiare de a-si importa versiuni straine ale cartilor.

Unele dintre ce le mai cunoscute Trading Card Games (TCG) sunt:

– Duel Masters Trading Card Game (Wizards of the Coast);
– Dragon Ball Z Collectible Card Game (Score Entertainment);
– Magic: The Gathering (Wizards of the Coast);
– Naruto Collectible Card Game (Bandai);
– Pokémon Trading Card Game (Wizards of the Coast/Nintendo);
– Star Wars Trading Card Game (Wizards of the Coast);
– The Lord of the Rings Trading Card Game (Decipher, Inc.);
– World of Warcraft Trading Card Game (Cryptozoic Entertainment);
– Yu-Gi-Oh! Trading Card Game (Konami).

Acest articol din seria Termeni in Board Games se bazeaza pe articolul prezentat pe Wikipedia. Cu aceste articole incercam sa-i familiarizam pe incepatori cu termeni si concepte din lumea board games.