Dilema detinului
Teoria jocului (în eng. game theory) este o ramură a matematicii aplicate care abordează problema comportamentului optim în jocurile cu 2 sau n persoane. Teoria jocului reprezintă un model abstract de luare a unei decizii; nu trebuie confundat cu o explicație de luarea a unei decicizii în realitatea socială. Punctul comun al tuturor jocurilor imaginat în cadrul teoriilor este ideea de strategie.
Descriere generală
În exemplele virtuale imaginate de diverși teoreticieni, prin joc se înțelege o situație care implică doi sau mai mulți decidenți, numiți jucători care sunt puși în fața situației de a-și alege o strategie pentru a-și maximiza recompensele primite ca urmare a propriilor acțiuni raportate la mutările celorlalți. În aceste jocuri jucătorii au interese opuse, în totaliatate sau parțial, acest aspect cauzând un anumit comportament și o anumită strategie în abordarea jocului. Strategiile sau combinațiile de strategii ale jucătorilor sunt recompensate cu un anumit punctaj. La finalul jocului are loc o comparare a rezultatelor și o corelare a acestora cu strategiile efectuate.
Origine
- 1710 Leibniz anticipează nevoia unei teorii asupra jocurilor de strategie
- 1713 James Waldegrave formulează principiul minimax ca soluție la un joc de cărți format din două persoane; acest principiu nu a fost utilizat până la începutul secolului XX
- 1865 principiul lui James Waldegrave este inclus în A Hystory of the mathematical theory of probability a lui Isaac Todhunter
- 1921 Emile Borel este interesat de teorema lui Waldegrave; bazându-se și pe studiile lui Zermelo, Borel încearcă să demonstreze, dar nu reușește, teorema minimax
- 1926 decembrie, matematicianul ungur John von Neumann demonstrează teorema minimax
- 1938 economistul Morgenstern i se alătură lui von Neumann în încercarea de a oferi o teorie asupra teoriei jocurilor.
