Asa cum va promiteam in articolul de prezentare al jocului de societate Red Dragon Inn sau in articolul despre cum am invatat sa jucam acest boardgame, o sa va prezint ce aduce nou Red Dragon Inn 2.
Red Dragon Inn 2 este un joc de sine statator care poate fi combinat cu varianta originala pentru a crea grupuri de pana la 8 jucatori. Jocul vine cu teancul sau de carti de baut, table de joc pentru fiecare jucator, contoare de Alcool si Noroc, aur si carti pentru 4 personaje noi. Nu are rost sa le mai prezentam detaliat, puteti sa revedeti articolul despre Red Dragon Inn.
Dimli Piticul(Dimli the Dwarf)
Irascibil, dar rezistent si loial, Dimli pare sa aiba mereu un morman de aur ascuns undeva. El poate bea pana ii baga pe toti sub masa. Se pricepe sa manuiasca cele 2 topoare ‘din dotare’. Dar cu sagetile nu prea se descurca. Cand se joaca cu sagetile, este suficient sa stati pe vine.
Eve Iluzionista (Eve the Illusionist)
Este greu de descris, in mare parte pentru ca nu prea stim cum arata. Puterea ei de a crea iluzii i-au salvat prietenii de prea multe ori sa le tinem minte. Ii place sa-si foloseasca puterile pe cunoscuti cand se plictiseste.
Fleck Rapsodul (Fleck the Bard)
Fleck este un spiridus mereu zambitor si cu o melodie pe buze. Povestile sale de vitejie ridica moralul prietenilor sai, radiind de curaj cand se lupta cu monstrii in cotloane. Este mereu gata de petrecere, ziua si noaptea, iar fetele ii fac ochi dulci.
Gog Jumatate de Capcaun (Gog the Half-Ogre)
O bruta imensa din munti care, din pacate, nu-si cunoaste propria putere. Nu este chiar cea mai iluminata minte, dar este de treaba si se straduie. Dar nu incerca sa dansezi cu el…
Mai jos aveti o galerie foto ce prezinta in detaliu componentele jocului de societate Red Dragon Inn 2:
Red Dragon Inn 2 a fost oferit spre testare de catre Red Goblin.