(Articol influentat de melodia “Eugen” cantata de GuessWho, ascultata/reascultata obsesiv saptamana trecuta)
De anul trecut de cand muck a descoperit jocurile pe tabla (boardgames pentru initiati) mi-am adaugat o noua pasiune/preocupare pentru timpul liber care e si asa foarte putin.
Am inceput timid cu Saboteur, Buccaneer si am continuat cu jocuri celebre si apreciate precum Puerto Rico, Agricola, Power Grid. Ca orice om care a descoperit ceva de care este incantat/extaziat, am incercat sa ofer si altora microbul acesta, mai ales ca am inceput si un proiect dedicat fenomenului (imi place sa cred ca pentru Romania este un fenomen care acum se face simtit din ce in ce mai mult).
Asa ca am tot adus in discutie printre colegi, prieteni sau cunoscuti termenul de BOARDGAMES. De fiecare data, ma lovesc de acelasi lucru: fete nedumerite, desi de cele mai multe ori oamenii stiu limba engleza, nu sunt surzi si inteleg cam tot ce le zic. Si atunci urmeaza clasicele “jocuri pe tabla“, “jocuri de societate” in explicatiile mele. De cele mai multe ori se lasa o liniste intre noi, dupa care primesc un: “Ahh, pe calculator“!
NU! Nu sunt pe calculator. Urmatoarea fraza aduce inevitabil lumina in conversatia pe care o port cu interlocutorul/ interlocutorii:
“Sunt jocuri gen Monopoly…”
Si atunci apare licarirea aceea specifica din ochii celui care s-a prins: “Ahh!!! Am jucat si eu Monopoly!”.
Cum mi s-a intamplat de prea multe ori, am ajuns la o concluzie. Cum aud de cuvantul “jocuri“, indiferent de varsta, toti se gandesc la jucariile de cand eram noi mici, jucarii ce sunt folosite de copii, nu de oameni maturi. Cred ca exista in mintea noastra aceasta conexiune “jocuri – copii“, conexiune ce ne determina sa credem ca orice urmeaza in propozitia respectiva este adresat copiilor, nu adultilor si ramanem blocati.
Desi sunt multi care cred ca Monopoly nu este un boardgame si ca e ceva rau daca te mai joci asa ceva, cred ca ar trebui sa se gandeasca la puterea pe care o are. Il putem folosi ca arma de convingere!!!
Cu jocuri de acest gen putem convinge lumea ca desi sunt catalogate jocuri, ele se adreseaza adultilor. Nu cred ca se poate refuza un joc de Saboteur, Samurai, Buccaneer, mai ales ca au reguli simple, usor de retinut, iar dupa primul joc toata lumea mai cere inca unul.
Asa ca daca plecati la cucerirea de noi jucatori/pasionati de boardgames, nu uitati cele doua cuvinte, indiferent ordinea pe care o folositi in propozitie: “Monopoly” si “gen“!
P.S. Am speranta ca totul nu se petrece doar in mintea mea si ca patiti si voi la fel. Astept pareri pro sau contra asupra celor afirmate. Macar sa stiu daca trebuie sa imi fac vreun control ceva 🙂 .
