Articol scris de Andrei Filip
Memoir 44 – generalul de sufragerie
Imi plac jocurile despre razboi. Imi place sinceritatea cu care se abordeaza un aspect important al actului de a te juca: esti in competitie cu ceilalti jucatori si incerci prin toate mijloacele puse de joc la dispozitia ta sa cistigi. Orice joc imi vine in minte are exact acelasi scop, sa-i invingi pe ceilalti. Ma rog, marea-vasta-extrema majoritate a lor. Si asta se poate face la un mod abstract, obtinind o anumita combinatie de piese, la un mod economic, obtinind un anumit numar de puncte/resurse sau la un mod brutal si direct: anihilind bucati serioase din armatele adversarului. N-o sa intru in amanunte care e mai tare decit care, aici fiecare isi stie gusturile si jocuri bune si proaste sint in toate categoriile. Mie imi plac jocurile in care poti, trebuie si e amuzant sa bagi bete in roate celor din jurul tau, ca e vorba de conflict real, fictiv, posibil sau abstract. Nota pentru clarificare: ce se intimpla la masa de joc ramine la masa de joc. Nu va inchipuiti ca visez sa spulber cladiri cu covoare de bombe sau sa ard lanuri cu napalm in viata de zi cu zi. Ca orice om cu mintea la cap consider ca razboiul e cea mai mare plaga a omenirii. In acelasi timp un joc e un exercitiu de imaginatie in primul rind asa ca nici reactia bigoto-pacifista nu mi se pare laudabila. Paranteza inchisa.
Probabil cel mai uzitat décor pentru un asemenea scenariu este Al Doilea Razboi Mondial. Si e evident pentru ca are de toate: conflictul dintre forte opuse, management de resurse, unitati diferite, progres tehnologic, arie mare de desfasurare si pe formatii geografice diferite, strategie, momente si evenimente dramatice. Dovada sta faptul ca exista la ora actuala sute de jocuri inspirate din aceasta tematica iar cele mai bune jocuri de razboi se desfasoara in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
Exista insa si un dezavantaj la toata bogatia de resurse de mai sus, anume faptul ca din dorinta de a acoperi cit mai mult si cit mai bine desfasurarea conflictului marea majoritate a jocurilor din aceasta categorie sint de nejucat pentru mine. Reguli peste reguli, complicatii atroce de dragul realismului, zilioane de piese inscripţionate cu cifre in succesiuni nebuloase, timp de joc pe masura evenimentului. Pe linga asta, chiar daca presupun ca am rabdare la o adica si tocesc pe dinafara un sistem de genul asta…ce pot face cu el? Cui reusesc eu sa-i transmit mai departe toata informatia, cu cine ma pot juca? Aici in Romania incep sa se miste lucrurile cit de cit dar tot sintem departe de cluburile organizate unde iti poti gasi partener pentru aproape orice joc vrei tu. Ce sa mai vorbim de program flexibil care sa ne permita sa stam in acelasi loc mai mult de 4-5 ore. Doar nu e serviciu…
Memoir 44 se suprapune exact peste toate aceste cerinte. E un joc de complexitate mica, cu timp de joc ce rareori depaseste 60 de minute si care totusi reuseste sa surprinda aproape toate momentele importante ale razboiului. In esenta e un sistem pentru creat evenimente ce au avut sau ar fi putut avea loc in ansamblul mai mare al conflagratiei mondiale. Fara a te bate la cap cu nevoi logistice intercontinentale jocul te pune in cizmele unui ofiter superior intr-una din cele 5 superputeri insarcinat cu o operatiune in cadrul unor campanii devenite celebre. Jocul de baza de exemplu trateaza invazia aliatilor din Normandia din anul 1944 si se joaca pe o serie de scenarii ce simuleaza operatiuni mai mici in cadrul acesei campanii: invaziile de pe plaje, atacuri ale parasutistior americani in spatele liniilor inamice, progresul lor in inima Frantei si intr-un final eliberarea tarii.
Jocul este produs de Days of Wonder, ceea ce e egal cu a spune “mai bine de atita nu se poate”. De la cartile de joc pina la miniaturile de plastic totul este executat cu cea mai mare arta. Sint incluse pina si suporturi de plastic pentru a tine cartile de joc, astfel ca ele sa nu se deterioreze in timp pentru ca sint tinute prea mult in mina. Ce mai, oamenii isi cunosc meseria.
Mai in detaliu, jocul vine cu vreo 100 de figurine de plastic reprezentind fortele armate a doua natiuni, Germania si Statele Unite. Armatele sint impartite in 3 seturi de figurine: tunuri, tancuri si infanteristi. Ar fi de mentionat doar o singura problema apropo de ele: culorile armatelor sint destul de apropiate ca nuanta astfel incit la lumina galbena a singurului bec din camera o sa aveti probleme sa-l jucati. Solutia evidenta e sa mai cumparati un bec, sa-l jucati la lumina naturala a zilei sau sa invatati diferentele de posturi intre armate astfel incit sa le recunoasteti si in bezna. Si aici vreau sa precizez inca o data faptul ca fiecare tip de figurina are propriile lui detalii. Soldatul american nu seamana cu cel german si ambii sint atit de minutios lucrati incit poti sa numeri cu cite grenade a fost dotat fiecare. Tancurile sint de asemenea niste reprezentari foarte reusite ale modelelor M4A3 (armata americana) si respectiv Panzer IV (armata germana). Nu la fel de reusita este realizarea artileriilor, care din motive ce-mi scapa sint acelasi model pentru ambele armate si pe linga asta arata destul de fragil. Ma rog, nu deranjeaza foarte tare ca oricum sint putine asa ca treaca de la mine.
Pe linga figurine exista un pachet de carti speciale, executat din carton laminat calitate I. Dupa zeci de lupte inca nu am nici o problema ca cartile de joc, au rezistat foarte bine si Dumnezeu mai stie prin cite miini au trecut. Mai sint 8 zaruri de lemn cu simboluri speciale folosite in lupta, o harta cu doua fete, una cu plaja si celalta cu cimpie si vreo 15-20 de hexagoane cu diferite forme de relief. Acestea doua din urma sint din carton foarte gros si se folosesc pentru a crea diferitele scenarii.
Pe linga calitatea superioara a componentelor firma Days of Wonder mai este celebra si pentru modul in care publica regulamentele de joc. E o adevarata placere sa inveti jocurile de la ei. Regulile sint tiparite pe hirtie lucioasa rezistenta la fojgaiala si explicate cu zeci de exemple grafice. Mai degraba arata a revista Pif sau a comics decit a manual de joc. Regulile se invata practic uitindu-te la poze si citind explicatia de sub ele. Mecanicile de joc sint extrem de simple si sint prinse din prima runda. Toate informatiile vitale sint trecute pe cartonase mici care se expun linga tabla de joc astfel incit jucatorii sa nu trebuiasca sa rasfoiasca tot timpul manualul sau sa intrebe daca pot sa faca aia sau aialalta. Nivelul de complexitate e undeva intre “mura in gura” si “posmagi muieti” asa incit oricine poate sa invete jocul cu minim de efort. Pe linga asta, scenariile au fost gindite in asa fel incit sa hraneasca jucatorului reguli cu lingurita, cite un pic de fiecare data, cite ceva nou la fiecare din ele.
Cum ziceam, actiunea se petrece la un nivel mai de detaliu. Nu ne jucam de-a Hitler vs Eisenhower, ci mai degraba de-a generali de brigada angajati in lupta pentru un anumit sector al cimpului de batalie in cadrul unei operatiuni complexe mult mai mari, in cazul de fata debarcarea din Normandia si eliberarea Frantei. Jocul se compune din 16 scenarii care trec jucatorii prin evenimente marcante ale acestei campanii.
Se incepe deci cu alegerea unui scenariu. Harta este impartita in hexagoane si are doua fete, pe una fiind desenata o plaja pentru invaziile de pe mare si pe cealalta un cimp de lupta pentru operatiuni din interiorul tarii. Pe acest suport se aseaza hexagoane cu diferite forme de relief ce personalizeaza fiecare cimp de batalie. Avantajul inerent: m o d u l a r i t a t e ! Te-ai plictisit de cele 16 scenarii, vrei s-o iei pe aratura si sa-I arati lui Adolf ca tu in cizmele lui ai fi facut altfel? Nimic nu te impiedica sa-ti faci propriul scenariu folosind elementele puse la dispozitia ta. Iar acestea includ riuri, poduri, dealuri, paduri, tufisuri dense numai bune pentru ambuscade, orase, bunkere si alte obstacole. Fiecare forma de relief confera avantaje si dezavantaje diferitelor unitati asa ca au un rol foarte mare in joc, nu sint doar pentru cosmetica. Ba chiar unul din lucrurile pe care trebuie sa le inveti ca sa cistigi este cum sa folosesti mai bine terenul in avantajul tau.
Pasul doi este aranjarea unitatilor militare in formatii prestabilite in scenariu. Din nou, nimic nu impiedica jucatorii sa vina cu propriile lor fantezii. Este totusi recomandat sa aiba ceva experienta cu jocul inainte de a incerca alte combinatii decit cele prescrise. Ceea ce vreau eu sa spun este ca de putut sigur se poate orice in cazul in care te-ai plictisit de scenariile cu care vine jocul sau de sutele gasite online.
In pasul trei se impart cartile de ordine, sau de comanda (traducere libera), in functie de instructiunile scenariului si se purcede la joc. Numarul de carti variaza de la 4 la 6 si denota capacitatea fiecarui general de a-si conduce plutoanele/brigazile/batalioanele. Practic generalii mai slabi pornesc cu mai putine carti la joc deci au de ales la fiecare runda din mai putine optiuni fata de cei mai buni. Ce inseamana general bun sau nu ne spune istoria si designerul jocului, care a prevazut la fiecare scenariu numarul de carti pentru fiecare tabara.
La baza sistemului de joc stau cartile de ordine. Runda merge pe principiul “odata eu-odata tu” si alterneaza tot asa pina la final. Adica pina in momentul in care unul dintre generali casapeste suficiente trupe inamice pentru a baga frica in restul armatei, care isi abandoneaza postul si o ia la goana…sau se preda in masa…sau isi face harakiri…in fine, fiecare vine cu explicatia care ii convine. Cu alte cuvinte nu e nevoie sa razi toate unitatile de pe harta, ca nu e Starcraft© – jocul PC, e suficient sa distrugi punctele cheie, restul vine de la sine…cam asa cum se intimpla si in razboaiele adevarate…sau cel putin asa am inteles eu din emisiunile de la Discovery. Alte obiective includ cucerirea de hexagoane strategice (un pod, un oras, un bunker, etc) sau eliberarea prizonierilor dintr-un lagar, eliminarea unei unitati speciale si multe multe in plus, croite dupa tipicul scenariului si piticul scenaristului.
Fiecare jucator, cind ii vine rindul, joaca o carte de ordine si are voie sa faca ceea ce ii permite cartea, adica in 99% din cazuri sa activeze unitati in anumite sectoare ale hartii. Aici sta simplitatea si frumusetea sistemului. Sa fie clar, esti la razboi, deci nu faci ce vrei, faci ce poti. Ai intre 4 si 6 carti in mina, depinde de cit esti de bun sau de cita incredere are statul major in tine. Astea sint resursele tale, cu astea te descurci, cu ele iti indemni unitatile la lupta. Cartile iti permit sa activezi unitati din anumite sectoare ale frontului si nu in altele. Asta iarasi se potriveste foarte bine cu atmosfera de post de comanda bombardat constant de artileria inamica, fortat sa dea ordine in graba si pe jumatate de telefon. Tu racnesti ca disperatul ordine in receptor dar nu stii niciodata cum sau daca ajung la destinatie. Sau cel putin atita ma duce pe mine imaginatia.
In fine, trecind peste toata povestea, un numar de 1 sau mai multe unitati pot fi activate. Acestea misuna pe cimpul de lupta si ataca unitati inamice daca sint in raza lor. Se arunca zaruri, se striga, se asuda. Cam toate ingredientele unui joc de succes. Si tot asa pina ce unul dintre generali indeplineste conditiile de victorie, moment in care celalalt cere revansa intr-un nou meci.
La baza cam asta ar fi marea filosofie. Bine, pe linga asta fiecare unitate are modul ei specific de a se misca si de a ataca, dar astea sint detalii. Destul sa spunem ca se muleaza foarte bine pe corespondentul lor real. Artileria face macel pe distante mari si e foarte greu de scos din lupta, bunkerele sint dezastru pentru atacator si binecuvintare pentru cel care se ascunde in ele, tancurile fac prapad in cimpii dar sint inutile in paduri si orase, infanteria fix pe dos.
Atmosfera jocului e foarte bine redata pentru un mecanism atit de simplu. Adica sint foarte multe elemente care scapa total de sub controlul tau si totusi ai sentimentul general ca tu le manevrezi. Daca te intereseaza o simulare a haosului controlat de pe cimpul de lupta, asta e jocul pentru tine. N-o sa ai carti pentru unitatile pe care vrei sa le misti, cind o sa-ti vina cartile respective obiective mai presante te impiedica sa le folosesti, trupele se vor misca in pozitie la ordinele tale dar vor ataca dupa bunul lor plac, se intimpla situatii complet neprevazute si incredibile alaturi de ineptii iesite din comun. Cum spuneam, la razboi ca la razboi. General bun nu e cel care si-a facut tema de casa la timp ci acela care se adapteaza cel mai bine la situatia schimbatoare a frontului. Pe de alta parte acelasi lucru poate fi incredibil de frustrant. De exemplu te poti trezi ca nu-ti vin nicicum carti pentru un anumit sector al bataliei, de obicei ala in care ai groaznic nevoie de ele. Sau ca oricit de maestru ti-ai conduce unitatile ele continua sa rateze magistral la fiecare atac si cad cu devotament exagerat la datorie. Daca esti maniac al sahului probabil Memoir 44 te va scoate din minti. Se intimpla foarte multe lucruri aleatoare asa ca niciodata nu poti fi sigur in totalitate de planurile tale. Ceea ce nu insemna ca poti sa renunti la planificare, din contra, sistemul e gindit in asa fel incit sa-ti ofere tot timpul nevoia si posibilitatile de a corecta din mers un plan general.
Cu toate astea jucatorul cistiga experienta cu fiecare joc. Intre doi jucatori de acelasi nivel probabil norocul va departaja pe unul de altul dar un amator nu prea are sanse in fata unui jucator experimentat. Cu timpul inveti cum sa-ti construiesti mina de ordine, sa le folosesti la momentul oportun si nu mai devreme sau mai tirziu, cind sa muti trupele in fata si cind sa le tii in aparare, care este calea pe care sa-ti strecori unitatile cu cit mai putine pierderi si multe alte subtilitati care scapa la prima vedere. Nu zic nu, exista foarte mult noroc in joc, dar la fel de multa strategie de asemenea. Si oricum nu e asa de deranjant ca in alte jocuri, pentru ca aici ghinionul nu dureaza mult (30-60 minute) si nici nu se propaga exponential. In orice clipa, chiar inainte de dezastrul final situatia se poate rasturna.
Un oarecare dezavantaj al jocului este ca se poate juca doar in 2 jucatori. Exista modalitati de a-l face jucabil si in mai multi dar la baza el va ramine doar pentru 2. Varianta oficiala pentru mai multi jucatori suporta pina la 8 dar are nevoie de doua jocuri. Doua harti se pun cap la cap si formeaza un cimp de batalie de doua ori mai mare pentru dublu amuzament. Daca se gasesc doritori eu pot pune la bataie jumatatea mea.
Jocul de baza a fost scos acum vreo 5 ani daca tin eu bine minte si de atunci au aparut multe expansiuni la el. O harta cu o fata zapada si una desert pentru campanii in Africa si in Rusia, armata rusa, cu echipaj complet de miniaturi si reguli specifice natiunii, armata japoneza la fel cu droaia de miniaturi si reguli noi si o expansiune care adauga o gramada de forme de relief noi, triplind practic modulabilitatea jocului. Achizitionarea lor nu e necesara si oricine poate sa-si faca propriile lui modificari adaugind ce forme de teren are chef, dar acum ca le am pot spune linistit ca ma pot lansa in orice batalie din cel de-Al Doilea Razboi mondial, de la Iwo Jiwa pina in ruinele Stalingradului si desertul african. In afara de ele momentan sint in pregatire expansiunea care adauga avioane si reguli noi privind aviatia pentru fiecare scenariu plus o cutie care sa poata tine toate expansiunile la un loc ca sa le puteti cara sau sa faceti loc pe raft pentru alte jocuri.
Comunitatea jucatorilor este extrem de mare. Exista tot timpul campionate online, jocul a fost portat pe citeva platforme online (Vassal de ex) sau Pbem (Play by email) iar Days of Wonder lucreaza la un modul online pe pagina oficiala asa ca nu veti duce lipsa de oponenti daca vecinul nu se poate desprinde de table. Pe linga asta exista literalmente sute de scenarii facute de fani, printre care evident am gasit vreo doua care se petrec in Romania. Ca sa vezi…
In rezumat, Memoir 44 e simplu, e rapid, e aratos, e amuzant. E primul pas obligatoriu daca te intereseaza cit de cit tematica si e investitie garantata in zeci de ore de joc.
Sursa foto: BoardGameGeek
