Intro

Eclipse este un joc de 2-6 jucători, cu temă război-SF, plasat în viitor. Fiecare jucător este o civilizație și adună materiale, știință și bani pentru a se putea dezvolta cu noi tehnologii, a construi nave puternice și a-și supune adversarii. L-am jucat aseara prima oară și pot spune că mi-a plăcut libertatea pe care o ai de a face acțiuni, prin diversitatea tacticilor pe care le poți aplica. Jocul are multe componente, pare foarte complex – și este probabil mai ales pe placul inițiaților – dar regulile sunt foarte logice și ușor de explicat/învățat.


     


Scurtă descriere

Jocul are o geometrie variabilă, harta de joc fiind formată din hexagoane care se vor adăuga pe parcursul jocului, creând astfel universul cunoscut pas cu pas. De asemenea există și un board central de unde jucătorii pot cumpăra tehnologii și upgrade-uri pentru navele lor de luptă.


 


Fiecare jucător are propriul board pe care își urmărește tehnologiile avute la dispoziție, armele și celelalte capacități pe care le au navele lor, veniturile în unități de cercetare, materiale și bani precum și stocul fiecăreia dintre cele trei.



 

Intr-o rundă, jucătorii au un număr variabil de acțiuni, în funcție de cât le permit banii și celelalte resurse. Acțiunile din Eclipse pot fi:
– explorare: pot adăuga hexagoane în vecinătatea lor, având astfel și oportunitatea de a le lua în stăpânire, împreună cu resursele aferente,
– construcție: pot face până la două nave, plătind costul lor în materiale,
– cercetare: achiziționează o tehnologie, plătind costul ei în unități de știință,
– upgrade: pe baza tehnologiilor pe care le au, pot pune diverse capacități pe nave. Acestea pot fi motoare mai puternice, arme mai tari, viață crescută, sisteme mai bune de ochire sau scuturi, toate având mai ales efecte benefice în luptă. De menționat că o navă are un număr limitat de locuri în care se pun aceste capacități – nu le poți avea pe toate.
– mișcare: în funcție de puterea motoarelor (exemplu: o nava cu motor de 1 se poate mișca de 3 ori 1 lungime sau trei nave 1 lungime fiecare).


 


O parte interesantă este că toate bătăliile se duc la finalul rundei, după ce toată lumea și-a făcut mișcările. Cu alte cuvinte, chiar dacă ești atacat, ai timp să reacționezi. Bătăliile se duc pe bază de zaruri, dar multitudinea tehnologiilor îți permite să controlezi destul de bine șansele pe care le ai.

Punctele de victorie se pot obține în urma bătăliilor printr-un sistem inedit: în funcție de numărul de nave pe care le distrugi tragi jetoane (valoare 1-4) dintr-un sac și poți alege unul dintre ele, pe care îl păstrezi în secret. Un jucător poate avea maxim 4 jetoane astfel cucerite, dar le mai poate schimba ulterior dacă dorește. Puncte de victorie are fiecare planetă și se pot câștiga și prin tehnologii. Numărarea punctelor se face la finalul celor 9 runde.


Concluzii  

Eclipse mi-a plăcut cel mai mult dintre jocurile de război, SF sau nu. Mă refer aici la Twilight Imperium, Starcraft, A game of Thrones sau Runewars.

Față de Twilight Imperium și Runewars cred că Eclipse este mai bine legat, fără componente și acțiuni la care s-ar putea renunța. Față de celelalte trei mi se pare că ai mai multe strategii alternative prin care să acționezi, jocul te lasă să fii creativ. În afară de bătăliile în sine, îi urmărești pe ceilalți și ce tehnologii și upgrade-uri fac, pentru a-ți lua măsurile înainte de luptă.

Trebuie să adaug aici că variabilitatea jocului este foarte ridicată. În primul rând harta va arăta mereu diferit și vei avea la dispoziție resurse diferite. În plus tehnologiile disponibile se trag 16 la început și apoi câte 9 per tură, ceea ce înseamnă că va fi o luptă pentru cele mai bune, dar s-ar putea la fel de bine ca unele să nu cadă deloc. Nu există o strategie câștigătoare ci trebuie să acționezi cel mai bine în funcție de situație.

La prima vedere Eclipse mi-a lăsat o impresie puternică și îi acord din toată inima nota 10.


Articol scris de Arte. Vezi si alte articole scrise
Sursa foto: BoardGameGeek