Articol scris de Andrei Filip
In sfirsit am apucat sa-l joc. De mult astept ocazia, am auzit o gramada despre el si am in colectie citeva jocuri pe sisteme similare, pe care le consider excelente. In practica s-a dovedit ca de fapt nu seamana cu nici unul, nici macar vag. Nu e nici o dezamagire, dar nici nu m-a lovit ca ceva stralucit. Ca mai toate, are partile lui bune si partile lui rele. Dupa cum urmeaza:
Avertisment: consideratiile de mai jos survin in urma unei singure partide, in care am vazut probabil 10% din capacitatea totala a sistemului. Foarte probabil mai sint si altele pe care nu le-am luat in calcul, dar eu o sa-mi dau cu parerea oricum si o sa revin in viitor cu mentiuni daca o sa mi-o schimb.
Partile bune:
– Cantitatea de componente. Foarte multe. Foarte diverse. Sute de cartonase si carti. Daca ai fetis cu hirtia, jocul ar trebui sa te bage direct in rai.
– Scenarii imprevizibile. Nu vorbesc doar de faptul ca jocul vine cu generator de scenarii complet aleatorii, ceea ce din start e ++. Fiecare scenariu fix are 5 puncte strategice, iar obiectivele se trag la inceput, in mod aleatoriu. Asta inseamna ca pe aceeasi harta, cu aceleasi unitati, punctele de interes variaza de la joc la joc. La un moment dat s-ar putea ca podul sa valoreze mai mult decit biserica, in jocul urmator, e invers. Deci nu prea te poti baza pe faptul ca ai mai jucat o data scenariul, si stii ce strategie sa folosesti, esti nevoit sa te adaptezi la context de fiecare data.
– Manualul. E curat ca lacrima si foarte detaliat. Nu am ramas cu foarte multe intrebari iar alea pe care le mai am, sint convins ca le gasesc in el, doar am sarit peste raspunsuri din graba. Frumos organizat, structurat, gasesti toate conceptele rezumate astfel incit daca ai intrebari nu trebuie sa-l intorci pe toate fetele, il deschizi exact la capitolul care te intereseaza.
– Fluiditate. Jocul merge repede, fara multi timpi morti. Poti reactiona la actiunile adversarului, e si indicat s-o faci, asa ca tot timpul esti antrenat in joc.
– Realistic. Am facut niste greseli tactice si am fost penalizat. De exemplu am intrat in raza de bataie a unitatilor inamice in loc sa trag de la distanta, in siguranta. M-am bazat pe faptul ca n-o sa aiba noroc sa ma loveasca dar au avut. Sistemul pedepseste miscarile gresite, ceea ce mi se pare corect.
– Istoric. Nu ca as sti eu mare lucru in domeniu dar mi-a placut faptul ca rusii sint multi dar slab echipati, in timp ce nemtii sint mai putini dar mai bine dotati si mai rezistenti la uzura.
– Sistemul de joc cu carti. Optiune personala, dar ma dau in vint dupa el. Introduce o doza masiva de noroc in calcul, in sensul in care daca nu ai carti potrivite stai si fluieri, dar per ansamblu mi se pare potrivit cu atmosfera de front si haosul situatiei.
– Cai variate de victorie. Independent de scenariu, exista mai multe cai de a cistiga jocul. In primul rind poti incerca sa controlezi puncte strategice, obtinind puncte de victorie din ele. Alta modalitate este cea clasica, de a tabari pe capul adversarului si a insista cu maciuca pina saracu nu mai are de unde singera si se preda. A treia, poti incerca sa scoti unitatile tale prin partea de harta dinspre el, acest lucru simulind incercuirea fortelor lui. Pe linga faptul ca primesti o gramada de puncte asa, unitatile iti revin si le poti folosi in runde ulterioare. E riscant, dar daca iti iese iti aduce mai mult ca sigur victoria.
Partile proaste:
– Calitatea componentelor. Marfa standard de joc de razboi. Bleah. Patratelele sint mici si abia le pot apuca cu degetelele mele rotunde. Grafica ok, sa zicem ca e mai bine decit ASL dar nici pe departe asa de grozava ca si cele din Conflict of Heroes. Hartile de hirtie ceva mai groasa si pictata cu Paintbrush de paznicul GMT in noptile lungi si plictisitoare nu aduc punctaj artistic prea mare, de asemenea.
– Manualul. Din nou, tipic GMT si jocuri de raboi. Exemplele grafice zgircite si desimea de cuvinte te fac s-o cam iei razna. Dupa 2 pagini pui jos cartea si respiri incet, astepti sa-ti ajunga creierii la temperatura normala inainte sa poti continua.
– Complexitate. Cica jocul ar fi urmatorul pas dupa Memoir din punct de vedere al dificultatii. O minciuna cu spume! Eu am citit de doua ori manualul, am jucat un pas cu pas doua tutoriale online si din nou pas cu pas tutorialul din manualul oficial, si inca nu sint sigur ca nu am lasat ceva afara. In plus, chiar la actiuni pe care deja le-am invatat trebuie sa consult manualul pentru confirmare. O fi pentru jucatori cu experienta in domeniu dar pentru mine a fost un maraton. Nu e vorba ca ar fi greu in sensul de anevoios, dar e detaliat si trebuie sa retii pe dinafara o gramada de lucruri inainte de a le vedea in actiune ca sa le poti folosi corect.
– Joc de nisa. Nu vad cu cine l-as putea juca in mod constant. In nici un caz nu as putea sa-mi conving prietena sa-l incerce, sau prieteni care joaca doar ocazional. Necesita grad mare de interes pentru tematica, capacitate de concentrare si bunavointa de a trece cu vederea aspecte mai alambicate. Nici macar eu nu le am decit rar pe toate trei impreuna in acelasi timp.
– Cartile de joc. Sint dezamagit de faptul ca primesti un pachet de 80 de carti, din care doar 10 sint unice, iar restul se repeta. Ma simt de parca as da cu zarul la fiecare runda sa vad cit ma misc in fata. Mi-ar fi placut sa fie mult mai multe unice, toate daca se poate (vezi de ex Hannibal sau Twilight Struggle, jocuri pe acelasi sistem, condus de carti, dar in care doar 10% se repeta, si alea mai mult ca idee)
– Situatii aleatorii si aparent fara explicatie. De exemplu, din cer inamicul iti trinteste pe cap o carte care il lasa sa puna sirma ghimpata unde ai tu unitati. Sa zicem ca ar simula faptul ca unitatile tale se plimba aiurea si se incurca in sirma ghimpata, care era deja acolo, doar ca nu o vedeau ei…ma rog, ceva de genul. Tot din senin izbucnesc flacari undeva aiurea in cimp. Hmmm…o mina detonata de prea multa caldura poate? Bang! Propriul tau lunetist loveste la nici un metru de locul unde tot racanii tai profita de o pauza binemeritata. Sa vedem ce explicatie mai are acum pentru asta! Intre timp din lan iese o grupa de soldati raniti. Cum au nimerit in spatele liniilor inamice si mai ales cum o sa iasa vii de acolo…si tot asa, lista e destul de lunga. E amuzant pina la un moment dat cind te intrebi de fapt ce se intimpla aici, ne jucam un joc de razboi sau ne uitam la filme cu prosti?
– Intreruperile. Exista o serie de intreruperi in joc care genereaza evenimentele despre care vorbeam mai sus, plus multe altele. E interesant teoretic dar in practica devine cam enervant sa te tot uiti dupa ele, sa lasi totul balta ca sa le executi, dupa care sa revii la ce faceai inainte. E ca o autostrada care intersecteaza tot la 500 de m un drum comunal.
– Buguri in sistem. O alta situatie este cea in care jucatorii nu au carti bune si nici presiunea timpului pe cap, si atunci decarteaza carti pentru a trage altele mai bune. Se poate intimpla ca 10 minute nimeni sa nu joace nimic, pe rind fiecare sa pescuiasca din pachet cartile bune, ceea ce e destul de stupid. Cine trage primul Asul cistiga.
– Pretul. Ce sa zic aici? Ca de banii astia iei doua jocuri serioase sau 4-5 jocuri de carti? L-as primi cadou dar nu ma vad prea curind dind bani pe el.
Sper oricum sa-l mai joc de vreo citeva ori sa-mi confirm/infirm din pareri si revin cu completari. Pina atunci, Conflict of Heroes ramine numarul 1 la categoria jocuri de razboi.
Sursa foto: BoardGameGeek
