Articol scris de Diana Bucur – Concurs Taraba de Jocuri
Produs de Hans im Glück (2000)
Jucatori: 2-5
Durata: ~30 min
Complexitate: Mica
Nu pot sa scriu un review despre acest joc fara a parasi macar putin cadrul obiectiv si a pune o amprenta personala asupra lui: Carcassonne este primul board game pe care l-am cumparat. Tin minte si acum ziua aceea de sfarsit de ianuarie cand am desfacut cutia abia cumparata, m-am minunat de piesele mici si colorate si am jucat primul joc, bucuroasa ca in scoala primara. Si credeti-ma, am fost o eleva tare entuziasta! Ehei, si de atunci, din ziua aia, am prins rau gustul jocurilor acestora de tabla…
Dar sa revenim la oile noastre! Sau, mai bine zis, la supusii nostri! Pentru ca, in Carcassone, tu esti “the big boss”, si anume, un super cuceritor de cetati, care aspira la cucerirea cetatii Carcassone, ajutat fiind de 7 supusi (disponibili in 5 serii, de culori diferite, cate o culoare pentru fiecare jucator – fig 1).
Cetatea Carcassonne nu arata niciodata la fel, de la un joc la altul: este compusa din 72 de cartonase, care contin drumuri, intersectii de drumuri, ziduri de oras sau manastiri. Acestea se imbina armonios intre ele, ca un puzzle, formand in final o harta plina de orase mai mici sau mai mari, drumuri lungi si serpuite si siruri de manastiri mai ceva ca-n Bucovina (fig 2). Cartonasele sunt cu fata in jos inainte de a fi jucate, deci jucatorii n-au habar ce urmeaza sa le pice. Regula este simpla: eu pun un cartonas, tu pe urmatorul si tot asa.
Punem noi cartonase, dar cum cucerim cetatea? Foarte simplu. Exista 4 modalitati de a folosi supusii despre care vorbeam mai sus; putandu-le atribui 4 roluri, dupa cum urmeaza: talhar, cavaler, calugar sau taran. Acestia se plaseaza optional pe cartonase, doar atunci cand pui un cartonas. Daca pentru calugar e evident ca poate fi plasat atunci cand iti pica un cartonas cu manastire, ceilalti se plaseaza in felul urmator: talharul pe un drum, cavalerul intr-un oras, taranul pe camp. In momentul cand ai plasat un supus pe un segment anume de drum, oras, etc; acel segment iti este atribuit tie (si-ti vei lua puncte pe el), niciun alt jucator neputand sa-si bage coada peste tine. Exceptie fac totusi taranii; ei pot fi plasati pe acelasi camp de diferiti jucatori.
Cum se face insa ca uneori te trezesti coleg de oras sau de drum cu inca un jucator? Va zic eu: vorbim de un fel de puzzle aici; deci daca eu imi pun un pion pe un zid, tu iti pui pion pe alt zid si unul dintre noi se apuca sa uneasca zidurile, iata-ne co-proprietari, fara sa incalcam regulile jocului (fig 3). Asa ca vom imparti frateste punctajul jumi-juma (asta doar daca nu te fixezi in a elabora planuri de unire a zidurilor si drumurilor cu altele pe care mai ai pioni, caz in care punctajul vine doar la tine – in calitate de majoritate).
Este important de stiut ca pana cand un drum, un oras, o manastire nu-s gata (sa aiba, respectiv, 2 capete de drum, toate zidurile, sau, la manastiri, sa fie inconjurate de cartonase), daca ti-ai plasat vreun supus pe ele, acolo ramane pana la final de joc, iar punctajul tau va fi mai mic! Fireste, daca indeplinesti totusi conditiile de mai sus, iti iei pionul, te punctezi pentru mica victorie, si poti refolosi supusul pentru a-ti aduce alte puncte. Exceptie fac taranii: pe ei nu-i mai poti ridica dupa ce i-ai prabusit orizontal pe un camp, dar iti dau multe puncte pentru fiecare oras aflat in aria lor. Tocmai de aceea, ca strategie, acestia se plaseaza mai spre final de joc (si nu uita, majoritatea castiga). Deci gestioneaza-ti cu grija pionii, ca-s putini, iar cartonase – multe!
Ca tot vorbeam de puncte, un pic mai sus, trebuie sa va spun ca evidenta lor se tine pe o harta care are de la 0 la 49 de segmente. Fiecare jucator isi pune un supus (caci nu v-am spus, dar ei sunt de fapt 8/jucator, dar cu unul tinem scorul) pe segmentul 0 si il muta de fiecare data cand termina un drum, un oras sau o manastire, in functie de punctajul atribuit fiecarei constructii (fig 4). La sfarsitul jocului se calculeaza proiectele neterminate si se iau puncte si atunci, insa cam pe jumatate.
Si, pentru a incheia dragut, tot intr-o nota personala, vreau sa impartasesc cu voi strategia mea preferata de joc: eu nu-mi doresc intotdeauna sa castig frumos, cu orase multe si incununata de lauri; dimpotriva, imi place sa joc agresiv si sa-mi sabotez adversarii plasand diverse cartonase intortocheate in jurul oraselor sau drumurilor lor, limitandu-le/eliminandu-le astfel posibilitatea de a-si completa aria de joc. Interactiunea e mult mai mare asa, iar jocul devine mai incitant! Deci, pasnic sau agresiv, draga jucatorule, o sa te incante Carcassone!
