Totul a inceput intr-o seara calda de vara… Impreuna cu ai mei, ma relaxam la umbra unui Mare Arbore dupa penultimul seminar de “Cele patru elemente”. Toti eram nerabdatori sa terminam scoala, pentru a ne incepe calatoria in lumea spiritelor. Viata de saman era tot ce isi dorea un orc in vremea aceea. Tatal meu fusese saman, tatal tatalui meu fusese saman, si asta imi doream sa ajung si eu.

Alaturi de colegii mei, dezbateam tema focului, cand Haskeer veni in fuga, cu o privire nelinistita. Ne-a spus ca s-a luat o hotarare in cadrul Consiliului, si la urmatoarea luna noua, vom porni la atac, spre a cuceri noi teritorii. Cand l-am intrebat de ce s-a luat aceasta decizie, ce teritoriu vom ataca, sau motivul acestei hotarari, tot ceea ce a putut sa ne spuna a fost ca Gul’dan, liderul nostru, a facut un pact cu un general al unei armate necunoscute noua.

Nu stia in schimb motivul acestui pact, sau scopul urmarit de Gul’dan. De a doua zi, totul s-a schimbat. Nu s-a mai tinut ultima lectie de samanism, nu am plecat in calatoria in lumea spiritelor, prin urmare nici unul din noi nu a obtinut titlul de saman. Nu doar scoala a fost afectata. Era ca si cum intreaga comunitate nu mai dadea doi bani pe samanism. In scurt timp, am aflat ca totul se datora influentei lui Gul’dan, care minimaliza importanta puterii celor patru elemente, si punea pe primul loc antrenamentele cu magia neagra.

O luna mai tarziu, lumea noastra nu semana cu ce fusese inainte. Padurile erau arse, raurile secasera, toate din cauza magiei negre practicate de noul tip de vrajitori. Intr-o dimineata, am primit ordine – urma sa marsaluim spre o noua lume, pentru a o cuceri. Gul’dan si Medivh (un strain practicant al magiei negre) deschisesera un portal care facilita trecerea spre acea lume. Astfel, eram condusi spre un razboi de care nu aveam nevoie, pentru a cuceri noi teritorii de care de asemenea nu aveam nevoie, condusi de un lider nebun. Nu stiam ce se intampla si de ce trebuie sa facem asta, dar dezertorii erau pedepsiti crunt, prin urmare nu aveam de ales.

A doua zi, am pornit la drum. Cand am ajuns la portal, am fost uimit de grandoarea acestuia. Era inalt cat trei Mari Arbori, si lat cat doi. Armata tremura la vederea acestuia. Cand a venit randul diviziei mele sa treaca, am observat ceva ciudat, in dreapta portalului. Era un fel de sfera stralucitoare, sau cel putin asa parea, de la distanta asta. Probabil un obiect al unei alte lumi, aruncat aici de portal. Simteam cum ma atrage, si dupa cateva secunde m-am rupt din rand. Am pornit la fuga inspre el, simtind din ce in ce mai tare ca trebuie sa il ating, sa descopar ce reprezinta. Auzeam din spate strigatele fratilor mei, si apoi strigatele sergentilor, care imi ordonau sa ma intorc imediat. Cand am ajuns langa obiect si am intins mana spre el, am simtit o forta puternica, si apoi totul in jur a inceput sa se invarta. Am ametit, si mi-am pierdut cunostinta.

Cand m-am trezit, eram pe malul unui lac, la umbra unei paduri. Frumusetea zonei mi-a taiat respiratia. Totul era asa de natural acolo, incat imi aducea aminte de lumea mea, inainte de influenta magiei negre. Simteam puterea pamantului si a aerului. M-am apropiat de apa, si cand am baut am fost cutremurat de puritatea acesteia. In mod evident, cele patru elemente erau nealterate aici, chiar mai pure decat in lumea mea.

Deodata, am auzit niste pasi dinspre padure. Spre mine veneau niste creaturi care aratau ca niste orci, dar pielea lor stralucea. I-am intrebat cine sunt si de ce arata asa, iar ei mi-au spus sa-mi privesc mainile. Cand am facut ce mi-au spus, am vazut ca si pielea mea stralucea la fel ca a lor. M-au invitat in padure, in satul lor. Acolo, in aer plutea un sentiment de prietenie si dragoste care m-a surprins. Nu ma simteam ca un strain, ci ca un fiu reintors acasa, dupa o lunga calatorie. Mi-au explicat ca pe taramul lor ajung doar cei care respecta elementele, care cred cu adevarat in puterea lor, si care au un suflet pur, neintinat de invidie si ura.

In centrul satului era un templu nu foarte mare, dar totusi mai inalt ca locuintele lor. M-au condus acolo, pentru a-mi arata materializarea credintei lor. Nu am inteles exact ce vor sa spuna, dar totusi m-am dus. Cand am intrat, am observat mai multe mese asemanatoare cu niste altare, cu banci si scaune in jurul lor. Erau orci in jurul meselor, care pareau ca practica un fel de ritualuri, doar ca la fiecare masa se miscau sau se purtau diferit. Am luat loc la una dintre mese, iar cei care m-au condus au luat loc langa mine. M-au intrebat ce vreau sa “joc”, iar eu le-am spus ca nu inteleg. Razand, mi-au aratat pe un perete, unul peste altul, multe recipiente, de culori si marimi diferite. Mi-au spus ca acestea se numesc boardgames. Au ales unul dintre ele, si au adus recipientul la masa. Au ridicat capacul, si dinauntru au scos ceva stralucitor, care parea sa aiba mai multe straturi. L-au desfasurat, acesta ajungand de sase ori mai intins decat era initial, si l-au asezat pe masa. Scotand apoi din cutie niste dreptunghiuri cu diferite desene pe ele, mi-au spus ca acestea sunt cartile. In final, au scos ce a mai ramas in cutie, si anume niste lucruri mici, organizate in cinci grupuri, de culori diferite. Mi-au explicat ca acestia se numesc pioni, si ca sub forme diferite, ii voi gasi in majoritatea boardgame-urilor. In acest caz au spus ca reprezinta niste locomotive. Dupa ce mi-au explicat regulile si am jucat cu ei, desi nu am castigat (am descoperit ca acesta este scopul in majoritatea ritualurilor de acolo), ma simteam extrem de relaxat si de pur, si am inteles puterea boardgame-urilor, si de ce acestea sunt jucate. Am baut chiar si bautura produsa in templu – aparent acesta se numeste ceai -, care face puterea jocurilor sa aiba un efect amplificat.

Cand am iesit din templu, i-am intrebat daca pot ramane acolo, sa fac parte din comunitatea lor. Acestia mi-au raspuns, cu prietenie, ca da, si mi-au daruit o carte care pentru ei este sacra, si care explica totul despre boardgames si societatea din care, acum, faceam si eu parte. Pe coperta acestei carti scria “BoardGames BLOG”, si in paginile acesteia erau fel de fel de povesti si scrieri despre cultura lor.

Acum, dupa cativa ani, sunt un fericit membru al societatii lor si un adept al boardgame-urilor (detin in jur de douazeci). Aceasta relatare este scrisa pentru a multumi celor care m-au introdus cu prietenie in lumea lor, si care m-au acceptat asa cum sunt.

*Povestea este inspirata, la inceput, din povestea originii orcilor, din World of Warcraft.
**Numele “Haskeer”, folosit in poveste, provine din cartea Paznicul fulgerului, de Stan Nicholls

Articol scris de Sfrija Vladimir pentru Concursul BGB 2 ani